“Alegerile din 6 decembrie sunt extrem de importante pentru comunitatea noastră. Toate
Proiectele cu care am venit în fața dumneavoastră și datorită cărora m-ați votat pe 27 septembrie au nevoie de sprijinul #Echipei PSD DÂMBOVITA propusă pentru alegerile parlamentare.
Este nevoie ca vocea noastră, a primarilor dâmbovițeni, să fie auzită în Camera Deputaților și în Senatul României. Legile care urmează a fi promovate de viitorii parlamentari ai #PSD Dâmboviţa sunt de importanţă capitală pentru localitatea noastră.
De la drumuri mai bune, şcoli care trebuie să fie de nivel european, centre medicale pentru sănătatea noastră, a tuturor, și, nu în ultimul rând, legi şi iniţiative care să atragă noi investitori în comunitatea noastră, toate stau în votul meu şi al dumneavoastră. Am făcut pași importanţi în dezvoltarea localității noastre, iar acest lucru trebuie să continue.
Împreună vom lupta pentru bunăstarea cetățenilor, pentru asigurarea viitorului, pentru siguranța unui trai mai bun.
Pe 6 decembrie voi vota echipa de parlamentari a PSD DÂMBOVITA!”, a transmis Simion Gheorghe, primarul comunei Iedera.