Incendiu, luni după-amiază, în localitatea Izvoare, comuna Voinești. Pompierii Gărzii de Intervenție Voinești au intervenit după ce acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul ISU Dâmbovița în jurul orei 16.00. Pentru lichidarea flăcărilor, pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Incendiul a fost unul fără victime.