Un accident rutier violent a avut loc, luni seara, pe Drumul Național 71, pe raza satului Glod, comuna Moroeni.
Un tânăr de 19 ani s-a aflat la un pas de moarte, după ce a rămas încarcerat în mașina prietenului său, care s-a izbit puternic de un zid al unei case, de la marginea drumului. Operațiune de scoatere din mașină a tânărului a durat aproape două ore.
Teribilul accident s-a produs în momentul când șoferul autoturismului, în vârstă de 21 de ani, a pierdut controlul volanului, iar mașina sa oprit în zid.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele nefericitului eveniment rutier. Oamenii legii au deschis și un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.