Sala Sporturilor din Târgoviște va fi astăzi gazda turneului de calificare pentru Campionatul Național și Cupa României de lupte feminine, lupte libere și lupte greco-romane pentru seniori. Simona Ionescu (foto), va concursa pentru CSM Târgoviște în limitele categoriei 55 de kilograme. Sportiva pregătită de Georgiana Filip va încerca să obțină calificarea la turneul final, în premieră pentru clubul nostru. Clubul târgoviștean mai are două sportive calificate deja la turneul final al competițiilor amintite: Vlăsceanu Diana și Fodor Denisa, ambele componente ale lotului național de lupte. Federatia a hotărât să țină lotul în circuit închis acordându-le astfel calificarea directă.
Accesul la competiție, doar cu test negativ COVID-19
Toți participanții la calificările de la Târgoviște vor fi admiși în competiție doar dacă dețin un test negativ COVID-19 emis cu cel mult 48 de ore înaintea cântarului oficial. Organizatorii și-au luat toate măsurile de precauție, în colaborare cu DSP Dâmbovița, în condițiile în care Târgoviștea este, de o săptămână, în scenariul roșu, cu o rată a infectării care depășește 3 la mie.