Intervenție a pompierilor târgovișteni, sâmbătă după-amiază, în localitatea Viișoara, din apropierea Municipiului Târgoviște. Salvatorii au fost chemați după ce o butelie a luat foc din cauza unor scăpări de gaz într-o gospodărie din localitate.
În urma evenimentului, două persoane adulte au suferit arsuri superficiale la nivelul feței și a mâinilor și au fost transportate de un echipaj SAJ Dâmbovița, la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.
Au mai ars materiale combustibile din incinta bucătăriei. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Târgoviște, cu două autospeciale cu apă și spumă, un echipaj SMURD, dar și două echipaje SAJ Dâmbovița.