Joi, 15 Noiembrie 2018

16 veterani de război, din municipiul Târgovişte, vor primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului

În anul Centenarului Marii Uniri, Primăria Municipiului Târgovişte şi Teatrul Municipal „Tony Bulandra” Târgovişte organizează, în perioada 7-9 septembrie „Zilele Cetăţii Târgovişte 2018”.  Anul Centenarului Marii Uniri îşi va pune amprenta  asupra „Zilelor Cetăţii Târgovişte 2018”, în program fiind incluse manifestăridedicate acestui moment important din istoria neamului. Un astfel de eveniment va avea loc în cadrul şedinţei festive a CLM Târgovişte, din data de 8 septembrie, când 16 veterani de război din municipiul Târgovişte vor primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului, în semn de recunoştinţă pentru faptele eroice de care au dat dovadă în cel de-al doilea război mondial.

„Din ceea ce înseamnă şedinţa festivă aş aminti acordarea titlului de cetăţean de onoare pe care, în acest, an administraţia locală târgovişteană  a decis să-l decerneze tuturor veteranilor de război târgovişteni. Este vorba de 16 veterani de război târgovişteni, sigur sunt veterani din cel de-al doilea război mondial, însă contribuţia pe care au avut-o la menţinerea fiinţei naţionale a României a fost una esenţială. 

Deci, la 100 de ani de la Marea Unire, Primăria Târgovişte va acorda titlul de cetăţean de onoare celor care, cu arma în mână, au apărat pe câmpul de bătălie actul istoric de la 1918. 

Vor fi prezenţi şi la şedinţa festivă a CLM, dar nu toţi pentru că sunt şi persoane nedeplasabile din cauza vârstei, dar ne vom deplasa noi la domiciliul acestor oameni pentru a le acorda titluri de cetăţeni de  onoare ai municipiului Târgovişte. 

Este un gest normal din partea administraţiei târgoviştene, un gest de recunoştinţă a celor care erau dispuşi să facă sacrificiul suprem pentru apărarea independenţei şi suveranităţii României. 

De asemenea, la şedinţa festivă a CLM va avea loc şi semnarea Proclamaţiei de Unire de la Târgovişte. Este un act simbolic la care vor participa reprezentanţi ai administraţiei publice locale, la nivel de primari şi viceprimari, din oraşele care au avut contribuţii semnificative la făurirea României Mari. Sperăm să ne bucurăm de prezenţa reprezentanţilor din Alba Iulia, Blaj, Suceava, Constanţa, Oituz… 

Va fi un eveniment deosebit, un act de recunoştinţă faţă de românii care au înfăptuit unirea, dar în acelaşi timp un act de adeziune la valorile şi principiile care au avut în prim plan independenţa şi suveranitatea României”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan