Vineri, 15 Decembrie 2017

Premieri la Clubul Sportiv Târgoviște

Performanța a fost răsplătită la Clubul Sportiv Târgoviște! Rezultatele obținute în 2017  de sportivii clubului de pe strada Câmpulung nu au rămas fără urmări. Conducerea adminitrativă a Clubului Sportiv a oferit sportivilor și antrenorilor drepturi bănești în funcție de rezultatele înregistrate. 

Astfel, cum MTS a vărsat banii necesari  în conturile clubului târgoviștean, directorul Alexandru Badea a direcționat rapid fondurile financiare sportivilor și antrenorilor de la fiecare secție. 

“Toți sportivii noștri care au avut rezultate au fost recompensați pe măsură. La fel am procedat și cu antrenorii. Am depus eforturi mari în acest sens pentru a obține banii de la MTS. Suntem mulțumiți că într-un final am putut oferi aceste premieri sportivilor noștri care au tras din greu la competiții. În momentul când le-am oferit aceste premieri am stat cu ei de vorbă și i-am felicitat pe fiecare în parte. Sperăm ca până la finalul anului să le mai putem oferi ceva bani în acest sens. Au fost sportivi care au ajuns și la suma de 3000 de lei. Nu pot spune că premierile au fost foarte mari, dar au fost binevenite pentru ei. Le-au meritat din plin. Aceste premieri s-au bazat pe Legea 1447, dar în limita bugetului disponibil”, ne-a declarat Alexandru Badea.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan