Marti, 24 Octombrie 2017

PIN GAL PRIMARIA TARGOVISTE VA ACCESA ALTE 15 MILIOANE DE EURO PE POCU

Administrați municipiului Târgoviște nu are timp să stea și face toate demersurile necesare pentru a reuși obținerea finanțării unui al treilea proiect prin Programul Operațional Capital Uman (P.O.C.U.) 2014-2020. Este vorba despre un proiect în valoare de 15 milioane de euro. Primele demersuri deja au fost făcute de municipalitate și anume în vederea înființării Grupului de Acțiune Locală ”Târgoviștea Egalității de Șanse”. 

Acesta este un prim pas pe care Primăria Târgoviște trebuie să-l facă pentru a putea implementa și accesa fondurile necesare pentru cel de-al treilea proiect pe POCU ce are ca obiectiv - Sprijinirea regenerarii economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban: 

”Încă o veste bună pentru municipiul Târgoviște. Aproximativ 20 de miliarde urmează să fie utilizate în Târgoviște, fonduri europene, este vorba despre proiectul privind comunitățile marginalizate ce vizează zona Romlux . Proiectul deja a trecut de etapa de evaluare administrativă  și eligibilitate, urmând să intre  la evaluarea financiară… Avem și un Grup de Acțiune Locală . În ședința de CLM Târgoviște urmează  să fie realizate  unele formalități, în vederea înființării acestui GAL  care se va constitui într-un instrumebt de acccesare a fondurilor europene, o sumă de 15 milioane de euro.”, a declarat primarul Cristian Stan.

În ședința ordinară a CLM Târgoviște din data de 27 septembrie 2017, ultimul punct  de pe ordinea de zi a vizat înființarea  sediului social al Grupului de Acțiune Locală  “Târgoviștea Egalității de Șanse”. Înființarea  sediului social al Grupului de Acțiune Locală  “Târgoviștea Egalității de Șanse”   a fost aprobată în unanimitate de consilierii municipali și va funcționa în cadrul unui birou de la DAS Târgoviște.

După înființarea acestui Grup  de Acțiune Locală  “Târgoviștea Egalității de Șanse”, municipalitatea târgovișteană mai are de făcut o serie de pași în vederea obținerii finanțării de 15 milioane de euro.

Primăria  Târgoviște mai are  două proiecte pe Programul Operaţional Capital Uman (POCU) . Este vorba despre proiectul care priveşte reabilitarea şi modernizarea completă a 90 de locuinţe din Blocul Nr.5 de pe strada I.E. Florescu din municipiul Târgovişte, dar şi despre proiectul similar care vizează reabilitarea şi modernizarea a 90 de case din Cartierul Romlux. Proiectele sunt ample, iar în cadrul lor, pe lângă modernizarea de locuinţe, se vor realiza şi o serie de măsuri de protecţie socială, educaţională, medicală, dar în acelaşi timp se va oferi şi sprijin financiar pentru demararea de mici afaceri menite să îmbunătăţească nivelul de trai al familiilor care trăiesc în aceste zone defavorizate ale municipiului reşedinţă de judeţ.

Cele două proiecte au o valoare totală de 12 milioane de euro, o sumă extrem de importantă care va rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă locuitorii din zonele I.E. Florescu şi Romlux.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan