Doar Boriga mai ţine PDL-ul. Adrian Ţuţuianu: “Cristian Stan şi Andrei Plumb i-ar pune mari probleme lui Boriga, dar mai au de muncit la notorietate”

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat, luni, că partidul din care face parte este cel mai puternic din Dâmboviţa, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Avantgarde. De asemenea, recunoaşte însă că doar el se poate bate cu actualul primar al Municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga. Ţuţuianu spune că PSD este principala forţă poltică, cu peste 49%. Dacă mâine ar avea loc alegeri la primăria Târgovişte, PSD ar sta bine, însă s-ar lovi de Gabriel Boriga. “Şi Cristian Stan şi Andrei Plumb au peste 35% în sondaje. 

Sunt încă necunoscuţi de electorat. Au mult de muncă” a precizat Adrian Ţuţuianu.   Sondajul a fost realizat luna trecută în Dâmboviţa, pe 1800 de repondenţi  peste 18 ani. El a fost realiat de Avantgarde şi are o marjă de eroare de 3%. Rezultalele sale nu au fost făcute publice decât prin vocea liderilor PSD.   

Adrian Ţuţuianu , Rovana Plumb şi Gabriel Boriga, în top   

”Trei sferturi din datele publicate sunt total false, minciuni grosolane. Am relizat un sondaj de opinie la nivelul judeţului Dâmboviţa în perioada 21-25 octombrie 2013. PSD este forţa politică numărul 1 în judeţ cu 49-52%. PSD a crescut clar în preferinţele electoratului. 

Pe locul 2 se află PDL CU 20-24% iar pe locul 3, PNL CU 10-13%. Au fost întrebări legate şi de încrederea în anumite personalităţi publice. Adrian Ţuţuianu , Rovana Plumb şi Gabriel Boriga stau fosrte bine la acest capitol. La nivelul municipiul Târgovişte, PSD are 43%, PDL 27-28% şi PNL 16-17%. 

Am testat şi candidaţii noştri la Târgovişte, pe Cristian Stan şi Andrei Plumb care au peste 35%, în condiţiile în care mai au foarte mult de muncă la capitolul “notorietate. Sunt încă necunoscuţide opinia publică din judeţ. Vreau să vă spun că dacă zilele aceastea ar fi alegeri cei doi candidaţi ai PSD Cristian Stan şi Andrei Plumb i-ar pune mari probleme primarului Boriga. Oricare ar concura cu viceprimarul Ciprian Prisăcaru, oricare dintre cei doi candidaţi ai PSD ar câştiga cu 10-15 % peste Prisăcaru”, a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedinte PSD Dâmboviţa.

sursa: adevarul.ro