Miercuri, 20 Martie 2019

SĂVOIU: “GUVERNUL CONDUS DE VICTOR PONTA VA MATERIALIZA ŞI LA TITU PROMISIUNILE NEONORATE DE GUVERNAREA PDL!”

Declarație politică

Am fost onorat sǎ particip alǎturi de colegii parlamentari dâmboviţeni, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa si oficialitǎţile oraşelor Titu şi Gǎeştila vizita Premierului Victor Ponta în data de 31 octombrie 2013 la Gǎeşti, ocazie cu care a fost inauguratǎ o nouǎ linie de producţie la Arctic, în valoare de 24 milioane de euro şi care va crea peste 500 de locuri de muncǎ.

În cadrul acestei vizite, am constatat cu satisfacţie cǎ Premierul Victor Ponta a dat autorităţilor locale vestea bună că anul viitor va exista finanţare pentru lucrǎrile de lǎrgire la 4 benzi a DN 7 pe sectorul Bâldana – Titu.

Prin finanţarea şi implicit execuţia acestui proiect va creşte mobilitatea, accesibilitatea, capacitatea de transport şi viteza de deplasare în zonǎ,cǎtre şi dinspre Bucureşti cu efect benefic atât pentru locuitori, cât şi pentru stimularea investiţiilor. Amintesc aici Centrul Tehnic Titu, parte a RTR (Renault Technologie Roumanie), care are ca activitate principalǎ testarea vehiculelor şi organelor mecanice concepute în birourile de proiectare Renault din Bucureşti.

Deşi în anul 2007, în numele Guvernului României, Agenţia Românǎ pentru Investiţii Strǎine şi Renault S.A.S. reprezentat de filiala sa, Renault Tehnologie Roumanie  au încheiat  Memorandumul cu privire la ansamblul de mǎsuri necesare la realizarea proiectului de investiţie a centrului de cercetare ştiinţificǎ, dezvoltarea tehnologicǎ şi studii de inginerie în domeniul automobilului, care prevedea lărgirea la patru benzi a tronsonului de drum naţional  Bâldana  - Titu, acesta nu s-a materializat. Iatǎ cǎ promisiunea Guvernului de atunci va fi materializatǎ de Guvernul Ponta!

Ceea ce alţii au promis, noi ducem la îndeplinire!

 

Deputat USL Dâmbovița IONUȚ SĂVOIU

Colegiul nr. 7 Titu

 

 

11 noiembrie 2013

sursa: gazetadambovitei.ro

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan