Vineri, 19 Octombrie 2018

NICOLAE ALECU UN PRIMAR ”GREU” AL PSD DÂMBOVIȚA STĂPÂN PE SITUAȚIE ÎN PRIMA ZI A REFERENDUMULUI

Despre Nicolae Alecu, primarul localității Odobești, se cunoaște faptul că este unul din performerii PSD, acesta câștigând ”la scor” cam orice bătălie electorală în care a fost implicat, fiind practic fără rival în localitatea sa natală.

Om cumpătat și cu o experiență de viață rar întâlnită, pe inginerul Nicolae Alecu l-am întâlnit în prima zi a referendumului în biroul său de la Primăria Odobești, deși era sâmbătă după amiază, trecut de orele 16.00, informându-se de la reprezentanții din secțiile de votare despre situația prezenței la vot. 

Deși situația prezenței la vot în comuna Odobești, la acel moment, era una bună raportat la media pe județul Dâmbovița, domnul primar – Nicolae Alecu dorea să continue mobilizarea cetățenilor din localitate cel puțin până la orele 20.00, acesta dorind ca pentru azi, duminică, 07.10.2018, în cea de a două zi a referendumui, să facă o mobilizare exemplară, astfel ca procentul final al prezenței la votul pentru referendum, la Odobești, să atingă 50 de procente din totalul celor înscriși pe listele electorale. 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan