Luni, 20 August 2018

TRĂDĂTORUL DE LA ULIEȘTI I-A CĂZUT ASTĂZI ÎN GENUNCHI LUI ȚUȚUIANU

Iulian Costache, primarul Comunei Uliești, ales în iunie 2016 în această funcție de pe lista Partidului Național Liberal, azi 03.06.2018, cu ocazia Zilei Comunei Uliești, a desăvârșit trădarea propriului partid și propriului electorat, punând la picioarele lui Țuțuianu o localitate întreagă!

Uitând cu desăvârșire cum a ajuns să candideze din partea PNL și cam câte intervenții a făcut pentru el senatoarea Alina Gorghiu, fosta colegă de liceu cu primarul de la Uliesti, dar și cât de mult a fost susținut de deputatul Iulian Vladu, președinte al PNL Dâmbovița la dată alegerilor locale din iunie 2016, domnul Iulian Costache a renunțat astăzi de cea mai mică fărâmă de demnitate umană și i-a căzut efectiv lui Țuțuianu în genunchi.

Sub ochii încremeniți ai unei întregi comunități, care în iunie 2016 și-a pus speranța în tânărul primar, acesta s-a urcat pe scenă împreună cu toți liderii PSD veniți de la "centru", oficializand practic actul de trădare pe care l-a început la cârciuma de la Mija și pe care încerca să-l nege în ciuda tuturor evidențelor.

Scîrbiți practic de gestul primarului Iulian Costache, cetățenii comunei Uliesti au început să-și aducă aminte de anumite lucruri despre acesta, spunând străinilor de localitate să nu se mai mire atât de actul de trădare al primarului, întrucât primarul Iulian Costache nu este de o moralitate exemplară așa cum dorește să pară, acesta având multe lucruri întunecate în viață sa, lucruri despre care sătenii au povestit în șoaptă, lăsând efectiv blocați pe cei cărora le-au povestit....

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan