Joi, 13 Decembrie 2018

Miting de protest al angajaţilor Cromsteel, în faţa Prefecturii Dâmboviţa

Sindicaliştii Cartel Alfa, filiala Dâmboviţa, au anunţat un miting de protest pentru joi, 5 aprilie, în intervalul 13.00-16.00, în faţa Prefecturii Dâmboviţa, ca urmare a eşuării negocierilor dintre sindicat şi patronat. 

365 de salariaţi ai societăţii sunt în grevă generală din data de 28 martie. La acţiune de protest şi-a anunţat participarea şi preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu. Societatea a făcut o ofertă sindicatului, însă,acesta  a anunţat că este mult sub ce au cerut salariaţii. Oamenii cer în principal acordarea unui spor de vechime, introducerea unei grile de salarizare, a unui sistem de promovare şi a departajării între muncitorii calificaţi şi cei necalificaţi, dar şi diferite prime.    

Muncitorii mai cer condiţii mai bune de muncă şi salarii mai mari. Ei acuză boli profesionale grave din cauza condiţiilor în care se munceşte şi intoxicări cu crom  sau mercur. 

Vicepreşedintele PSD, senatorul Adrian Ţuţuianu, a încercat o mediere a conflictului de muncă de la Cromsteel, care, în opinia sa, aduce deservicii atât companiei, cât şi salariaţilor. 

„Am avut o discuţie cu sindicatul condus de Nicolae Dragodănescu pe marginea conflictului existent la SC ASO Cromsteel din Târgovişte. Continuarea conflictului de muncă la acea societate nu poate să aibă decât efecte negative pentru toată lumea. Pentru salariaţi, efectele negative constau în faptul că nu-şi iau salariile, pentru societate - în faptul că îşi blochează producţia şi în felul acesta îşi diminuează veniturile. Nu ştiu dacă voi reuşi să-i aduc într-o situaţie de echilibru, dar eu asta îmi propun şi sper ca săptămâna aceasta să închidem un conflict de muncă, conflict care creează o situaţie dificilă pentru economia judeţului”, a declarat senatorul PSD de Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.   

Sindicaliştii arată că îngrijoararea salariaţilor este justificată pentru că folosirea tehnologiilor învechite, folosirea cromului hexavalent a mercurului şi a utilajelor generatoare de zgomot în tehnologia de lucru, a dus la îmbolnăviri profesionale grave.    

"Salariaţi au fost diagnosticaţi cu intoxicaţii cronice cu mercur, perforaţii ale septului nazal prin expunerea la crom hexavalent, bronşite cronice, hipoacuzii şi alte boli profesionale. Salariaţii s-au săturat de lipsa de respect şi de apreciere pentru muncă lor iar refuzul conducerii societăţii de a majoră salariile, în condiţiile în care firma înregistrează profituri uriaşe pe spinarea majorităţii salariaţilor care sunt plătiţi cu salariul minim pe societate, este de neacceptat", se mai arată în document.

Revendicările salariaţilor:   

1.Contract colectiv de muncă pentru un an de zile, creşterea tuturor salariilor cu 500 lei pentru fiecare salariat  precum şi indexarea lor cu inflaţia în luna ianuarie 2019;   

2.Implementarea unei grile se salarizare, a unui Regulament de promovarea şi promovarea anuală a 35 % din numărul de salariaţi;   

3.Acordarea sporului de vechime în muncă, între 5 % şi 25 %;   

4. Spor de 20 % pentru salariaţii care lucrează în sectorul galvanizare, de 15 % pentru restul halelor de producţie unde este prezenţa noxă crom, mercur sau zgomot, şi 10 % pentru salariaţii care tranzitează aceste locuri de muncă în timpul procesului tehnologic;   

5. Plata serviciilor medicale pentru salariaţii afectaţi de noxe;   

6. Subvenţie pentru biletele de tratement/abonamentelor de transport , în valoare de 1500 lei / an ;   

7. Acordarea primelor sociale, proporţional cu profitul realizat, astfel: 

• Prima de Paşte  - 970 lei 

• Prima de Crăciun – 970 lei • Prima de Vacanţă – 3.000 lei • Prima de Ziua Metalurgistului – 600 lei

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Fapt divers

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan