Duminica, 19 August 2018

Elevi din Corneşti, în vizită la muzeu împreună cu deputata Claudia Gilia

Iubeşte copiii şi organizează, periodic, acţiuni care să-i bucure! Vorbim despre deputata Claudia Gilia, preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Dâmboviţa, care îşi găseşte întotdeauna timp pentru a fi în mijlocul celor mici. Săptămâna aceasta, şi-a dedicat o zi elevilor de la Şcoala Corneşti, pe care i-a adus la Târgovişte, să viziteze expoziţia "Aurul şi argintul antic al României", găzduită de Muzeul de Istorie. Le-au fost alături şi cadrele didactice.

"Este datoria fiecăruia dintre noi să cultivăm copiilor noștri dragostea de țară și respectul față de istoria sa, iar iar cele peste 1000 de artefacte din metale prețioase, adevărate capodopere ale orfevrăriei i-a purtat pe copii prin istoria milenară a poporului român", mărturiseşte Claudia Gilia.

"Aurul şi argintul antic al României"; acoperă aproximativ 6.000 de ani de istorie, din neolitic până în perioada antichităţii târzii. Cuprinde tezaurele de la: Pietroasele - judeţul Buzău (Cloşca cu puii de aur), Grădiştea Muncelului - judeţul Hunedoara (brăţările dacice), Buneşti Avereşti - judeţul Vaslui (diadema), Ostrovul Mare şi Hinova - judeţul Mehedinţi, Cucuteni Băiceni - judeţul Iaşi etc.

"Am adus piese pe care majoritatea dintre dumneavoastră nu le-aţi văzut decât în manualele şcolare sau în filme documentare la televiziune. probabil că va mai trece o generaţie până când vom fi în stare să mai facem o expoziţie de asemenea amploare. Multe muzee din lume şi-ar dori să aibă ceea ce vedeţi dumneavoastră aici", a spus Ernest oberlander -  directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, cu ocazia vernisajului.

Dâmboviţenii mai au ocazia să viziteze această expoziţie unică până în data de 25 februarie 2018.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan