Joi, 15 Noiembrie 2018

Politic

ALEN GEORGESCU (PNL): “SUNT ÎNGRIJORAT DE STADIUL IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI CU CENTRALE”

Consilierul local liberal Alen Georgescu a precizat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că forul pe care îl reprezintă nu a primit informări săptămânale cu privire la stadiul la care au ajuns lucrările de montare de centrale termice în școli și instituții. 

Georgescu a precizat că CLM solicitase o asemenea informare la momentul în care au fost aprobați indicatorii tehnici. “Sunt îngrijorat de stadiul implementării proiectului. Pe datele pe care le avem astăzi e posibil să nu se finalize

”Și daca plec eu și dacă plecăm toți din Târgoviște, tot nu trece Cristi Stan de 10% în sondaje!”. Vezi cine a declarat asta!

Cristi Stan, președinte al PSD Târgoviște, pare a fi marele pariul al ”șerifului” Adrian Țuțuianu, care s-a grăbit să-l desemneze candidat al partidului pentru funcția de primar la Târgoviște. Deși la nivelul USL încă nu s-a discutat – necum să se fi decis – vreo formulă pentru alegerile locale viitoare, liderul social-democrat Adrian Țuțuianu s-a grăbit să-și împingă finul, pe Cristi Stan, în block start-ul pentru fotoliul de primar al Târgoviștei. Și nu doar declarativ. 

De câteva luni, PSD a

ANDREI PLUMB: “Refuz să-mi încep cariera politică pe groapa altuia”

Este membru PSD de doar şase luni, însă a fost inclus de conducerea partidului între posibilii candidaţi pentru fotoliul de primar al municipiului Târgovişte! Vorbim despre Andrei Plumb, plasat pe locul IV în sondajele PSD, cu 8 procente. Cu două mai puţin decât Cristi Stan, preşedintele PSD Târgovişte, consilier local şi omul aruncat pe piaţă drept candidat al partidului pentru Primăria Târgovişte.

“Le mulţumesc celor ce m-au introdus în acest sondaj, însă eu sunt la început de drum şi am mult

TUDORICĂ RĂDUCANU PIERDE SPRIJINUL LIBERALILOR ÎN CLM ȘI AR PUTEA FI SCHIMBAT!

Liberalii dâmbovițeni au luat în discuție în cadrul unei ședinte de BPJ, retragerea sprijinului acordat până acum consilierului local Tudorică Răducanu. 

Acesta a reușit performanța de a rezista în consiliu, mai bine de un de zile, deși PDL, partidul pe lista căruia a ajuns la masa aleșilor i-a retras sprijinul. Răducanu s-a bucurat de clemența USL și nu a plecat din consiliu.

Surse din interiorul PNL spun, însă, că partidul nu mai dorește să-i acorde încrederea consilierului Răducanu, mai ales

,,MULȚUMESC DIN INIMĂ PARTIDULUI!’’ – VIDEO

Cei trei primari exclusi de echipa Vladu din PDL-ul dambovitean nu au parut a fi foarte suparati. Din contra, excluderea le-a provocat o mare bucurie. Adrian Chirita de la Hulubesti, de exemplu, chiar a tinut sa le multumeasca fostilor colegi pentru… binele pe care I l-a facut.

Chirita a primit cu mare bucurie vestea ca nu mai este membru al PDL. A recunoscut ca nu a avut o relatie foarte buna cu noua conducerea PDL si spune ca, excluzandu-l din partid, I s-a facut un mare bine.

Mazilitul prim

Votează numai PDL-iştii cu cotizaţia la zi !

Membrii PDL Dâmboviţa sunt chemaţi la vot pe 7 decembrie, pentru a desemna candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale din 2014. 

Au rămas în cursă numai doi competitori, anume Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei şi Gheorghe Falcă, primarul Aradului. 

Preşedintele interimar Iulian Vladu, a estimat că în Dâmboviţa sunt cam 5000 de membri de partid dar vor vota, numai cei cu cotizaţia la zi.

sursa: voceadambovitei.ro

VLADU EVALUEAZĂ PRIMARII! CÂȚI I-AU MAI RĂMAS! TREI AU PRIMIT PROPUNERI DE EXCLUDERE

Deputatul PDL Iulian Vladu, numit în fruntea organizație dâmbovițene, ar vrea sa lămurească odată pentru totdeauna situația celor 38 de primari care au câștigat alegerile în 2014, sub flamura portocalie. Între timp, multora portocaliul nu li se mai asortează cu noile drapele sub care „și dau și luptă”…

Așa că PDL se afla în situația de a nu mai avea cu cine sa defileze. 10 dintre edilii democrat liberali, sunt asa de departe de partid, că au ajuns tocmai la Peștera, la școala de toamnă a social

,,SĂ MOARĂ DUȘMANII!’’ – VIDEO

Inca de la prima aparitie in fata presei de la inscaunarea sa in fruntea organizatiei judetene Dambovita a PDL, deputatul Iulian Vladu si-a facut cunoscuta strategia pe care o va adopta pentru a readuce partidul pe linia de plutire. 

In acest sens, Vladu nu va permite niciunui democrat-liberal sa colaboreze cu reprezentantii Uniunii Social Liberale. In plus, va fi analizata situatia primarilor care, in ultima vreme, s-au tot afisat alaturi de liderii PSD.

La alegerile din vara anului trecut dem

Alegerile la PDL Dâmboviţa ar putea avea loc anul viitor! Află care au fost primele declaraţii ale lui Iulian Vladu, după numirea în fruntea organizaţiei

Noul preşedinte al PDL Dâmboviţa, Iulian Vladu, a declarat, că prima măsură pe care o va lua în noua sa calitate va fi aceea de a convoca Biroul Judeţean Interimar, lucru care se va întâmpla miercuri după-amiază. 

El a precizat că, imediat ce au aflat decizia BPN, telefonul a început să sune. "Colegii au început să mă sune, de abia au aflat. Fiecare a considerat că e primul. Sunt mai multe persoane care m-au felicitat, nu vreau să indic pe cineva, că nu vreau să uit pe vreunul şi să se supere".

IULIAN VLADU – NUMIT PREȘEDINTE AL PDL DÂMBOVIȚA

Biroul Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal a hotărât numirea în funcţia de preşedinte interimar al Biroului Permanent Judeţean al PDL Dâmboviţa a deputatului Iulian Vladu. 

„Mă onorează şi mă obligă, în acelaşi timp, încrederea BPN. Sunt conştient că urmează o perioadă foarte dificilă, dar vreau să creez echipa de care PDL Dâmboviţa are nevoie, cu oameni cinstiţi şi corecţi şi cu principii de dreapta”, a precizat Iulian Vladu. 

Numirea lui Vladu vine după ce duminică fostul interi

MARICESCU, LA UN PAS DE ARESTARE! Edilul de la Aninoasa a fost ținut toată noaptea la Parchet

La ora 8 de dimineață, audierile celor reținuți de DIICOT, printre care se află și primarul comunei Aninoasa, Constantin Maricescu, nu se încheiaseră.

Sursele noastre spun că sunt șanse mari ca toți învinuiții să primească mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Maricescu este acuzat se pare de sprijinirea unui grup infracțional organizat și complicitate la furt calificat.

Practic, o întreagă rețea din care făceau parte mai mulți polițiști, un jandarm dar și persoane din administrații

ADRIAN CHIȚESCU I-A PĂRĂSIT PE DEMOCRAT LIBERALI ȘI CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA

Ieri, 31 octombrie 2013, președintele Partidului Mișcarea Populară Dâmbovița, avocat Adrian Chițescu, și-a înaintat oficial demisia din funcția de consilier județean din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița. 

Renunțarea la calitatea de consilier județean reprezintă un gest de normalitate și decentă, arată faptul că liderul PMP Dâmbovița nu urmărește în calitatea sa de politician obținerea unor funcții sau demnități publice, ci continuarea activității politice în cadrul unei construcții noi, mo

ZECI DE ORE DE AUDIERI! Primarul Maricescu nu a scăpat nici la această oră de procurorii DIICOT

Au trecut mai mult de 10 ore de când primarul comunei Aninoasa, Constantin Maricescu, a fost condus la audieri. Se pare că între timp a fost convocat de procurorii DIICOT şi fostul edil al oraşului Găeşti, Alexandru Toader.

Numele celor doi ar fi legate de o reţea de hoţi de conducte de transport petrol dezafectate. În urmă cu o lună de zile, au fost arestaţi în acest dosar trei şefi de post şi fostul şef de stat major al Inspectoratului Judeţean de jandarmi Dâmboviţa.

Pe surse, am aflat că mai

Află ce proiecte inedite va lansa, în curând, PSD Târgovişte!

Conducerea PSD Târgovişte va lansa, în curând, un concept electronic intitulat "Vino în PSD Târgovişte", proiect care va permite înscrierea on line imediată şi repartizarea pe organizaţii de cartier potrivit domiciliului.

"Totodată, vom lansa şi un proiect de voluntariat prin care vom ajuta oamenii care au nevoie de sprijin, fie că nu se pot deplasa să facă cumparaturi, au nevoie de medicamente sau au alte probleme", a precizat, pentru db24news.ro, preşedintele PSD Târgovişte, Cristian Stan. Co

MIREL NICA “BAGĂ MÂNA ÎN FOC” PENTRU PRIMARUL DE LA DRAGOMIREŞTI...

Ieri, am publicat un articol privind faptul că directorul Agenţiei de Mediu Dâmboviţa, Mirel Nica, are o poprire pe salariu pusa de către primăria Dragomireşti pentru că nu ar fi plătit dările la timp. 

Deşi este prieten bun cu primarul localităţii, Vlădulescu Dragoş, pe care l-a sprijinit enorm şi care ar fi putut să îi propună o reeşalonare pentru a rezolva problema, acesta a ajuns în situaţia în care are o poprire de 1335 ron.

Astăzi, Mirel Nica ne-a contactat telefonic şi, folosind un limba

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan