Luni, 25 Martie 2019

IOAN ȚUȚUIANU, UNUL DINTRE VINOVAȚII DIRECȚI CARE ȚINE DE SCAUN!

Lupul paznic la oi! Ioan Țuțuianu conduce o comisie care va stabili vinovații în cazul apei de la Aninoasa. Nimic anormal, la prima vedere. Doar că distinsul domn este cel care în calitate de director general adjunct, are în directă subordine Stația de apă Târgoviște care deservește Aninoasa. Tot în subordinea sa directă, după cum arată organigrama se află și directorul de producție și calitate, adică Pavel Babeu.

Cu alte cuvinte, Țuțuianu era primul care trebuia să știe, și sunt chiar voci care spun că știa, despre problem apei. Este foarte probabil că el să fi știut despre ce este vorba conform protocolului din cadrul companiei. Joi și vineri, adică pe 20 și 21 martie, Staicu a lipsit din Compania de Apă, iar atribuțiile sale de conducere au fost preluate de Ioan Țuțuianu, director general adjunct. Joi și vineri sunt exact zilele în care laboratorul Companiei de apă a descoperit că 5 probe din 12 sunt neconforme. Cum Staicu era plecat, Țuțuianu este cel care avea dubla obligație de a anunța DSP și pe șeful său direct, Dorin Staicu.

Aceste fiind spuse, Staicu să-l ia cu el la plecare și pe Ioan Țuțuianu, cel care se face chiar mai vinovat de încercare de  a mușamaliza situația, ținând cu dinții de un scan în detrimentul sănătății a sute de oameni. Sau mai bine să plece toată echipa de conducere a Companiei de Apă, această clacă care a tăinuit și livrat apă cu căcat la 2.300 de abonați din zona Aninoasa – Viforâta.

Dragi domni, aţi venit în echipă, plecaţi în echipă!

sursa: gazetadambovitei.ro

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan