Luni, 25 Martie 2019

Titu sărbătorește Centenarul Marii Uniri

Locuitorii orașului Titu sunt invitați, în perioada 26 noiembrie – 1 decembrie a. c., la o suită de manifestări cultural științifice și educative reunite sub genericul „100 de ani de România”.

Festivitățile sunt  dedicate Centenarului Marii  Uniri, se derulează sub patronajul Primăriei și Consiliului Local al Orașului Titu având parteneri instituțiile de cultură locale, Biblioteca Orășenească Titu, Centrul pentru Tineret și Casa de Cultură și unitățile de învățământ liceal ale orașului.

Potrivit organizatorilor la activități sunt așteptate să participe nume importante ale vieții culturale din plan local, județean și național: scriitori, istorici, reprezentanți ai bisericii, cadre militare în rezervă și retragere.

Amintim aici pe directorul Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmbovița, prof. univ. dr. Agnes Erich, fostul director al instituției prof. univ. dr. Victor Petrescu, istoric și scriitor, pe  președintele Filialei Dâmbovița a Uniunii Ziariștilor Profesioniști, prof. univ. dr. George Coandă, scriitor și  publicist, directorul editurii Bibliotheca Târgoviște, prof. Mihai Stan, directorul Centrului de Cultură Dâmbovița, Ionuț Lăscaie, oficialități locale și județene, elevi, cadre didactice și cetățeni ai orașului. În seria de manifestări sunt incluse lansări de carte, concursuri cu tematică circumscrisă istoriei de 100 de ani a României, recitaluri de poezie, momente artistice și muzicale, momente de cinstirea eroilor prin depuneri de coroane și jerbe în memoria eroilor neamului, programul „100 de ani de România” oferind totodată și premii „pe măsura evenimentului”, spuneau organizatorii.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan