Vineri, 19 Octombrie 2018

ESTE DE 28 DE ANI PRIMAR IAR ACEST LUCRU S-A CUNOSCUT PE DEPLIN LA REFERENDUM

Procent extrem de bun și la Sălcioara unde primarul Pîrvu Valentin a reușit să mobilizeze cetățenii la vot, iar la închiderea urnelor procentul celor care votaseră la referdum atinsese cifra de 40% în contextul în care Comuna Sălcioara este una extrem de întinsă cu o rețea de drumuri ce însumează 75 de km.

Compusă din mai multe sate, împrăștiate în câmpie, destul de departe de localitatea de centru, față de primărie, Comuna Sălcioara este condusă de 28 de ani, neîntrerupt, de primarul Pîrvu Valentin, care este unul din cei trei edili din județul Dâmbovița care ocupă funcția de primar din 1990 până în prezent.

Cu o experiență politică, administrativă dar și de viață, greu de comparat, primarul Valentin Pîrvu știe la perfecțiune ”jocul” politic și electoral, astfel că nu ne-a fost de mirare când duminică, în jurul orelor 14.00, edilul era în stradă, alături de cetățenii din satul său natal, mobilizând cetățenii din Podu Rizii să iasă la vot.

Putem spune fără să greșim că votul de la Sălcioara, procentul extrem de bun al celor care s-au prezentat la referendum se datorează în exclusivitate primarului Pîrvu Valentin, care este de altfel și unul din cei mai buni primari ai PSD Dâmbovița.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan