PESTE 1.000 DE OAMENI AU PROTESTAT LA TÂRGOVIȘTE! (FOTO)

Peste 1.000 de oameni au protestat, miercuri seara, la Târgoviște, împotriva modificării codurilor penale prin ordonanţă de urgenţă de către guvernul PSD.

Protestatarii s-au adunat în centrul municipiului, au pornit în marș spre sediul PSD Dâmbovița, unde au huiduit și fluierat, după care s-au reîntors în Piața Tricolorului din faţa Prefecturii Dâmbovița, purtând pancarte şi scandând „DNA să vină să vă ia!”, „Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”, „Uniți, salvăm toată România!”.

Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile luate de Guvernul României privind modificarea Codului Penal. Protestul de la Târgoviște s-a încheiat fără incidente.