Vineri, 17 August 2018

Primăria Târgoviște caută traducător în limba engleză pentru două enciclopedii!

Primăria Târgoviște a lansat o solicitare de ofertă de preț pentru traducerea a două enciclopedii realizate în cadrul proiectelor cu fianțare europeană pentru promovarea unor monumente din municipiu. Lucrările ce urmează a fi traduse sunt: „Promovarea turistică a muzeelor târgoviștene” (150 de pagini) și „Promovarea turistică a monumentului de importanță turistică națională „Curtea Domnească din Târgoviște” (152 de pagini) .

Valoarea estimată a traducerilor este de 5.882 de lei fără TVA, adică aproximativ 19 de lei de pagină. Prețul este mai mult decât avantajos având în vedere că prețul pe piață al traducerilor autorizate se situează între 15 și 20 de lei, o pagină fiind calculată la 2000 de caractere plus spații. Cele două enciclopedii nu au mai mult de 1000 de caractere pe pagină, cele două lucrări având o ilustrație bogată. Nici textul nu este unul de dificultate sporită ca să justifice o eventuală tarifare suplimentară.

Cei interesați pot depune oferte pentru traducerea celor două enciclopedii până luni, 15 ianuarie, ora 16:00 la registratură sau 24:00 în forma electronic. Detalii AICI

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan