Luni, 20 August 2018

OMUL DE ÎNCREDERE AL LUI ADRIAN ȚUȚUIANU A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI!

Unul dintre liderii organizației PSD Vulcana Pandele, Vătase Bogdan, a fost reținut de către polițiștii din localitate după ce a lovit un funcționar public.

Vătase este un om apropiat lui Adrian Țuțuianu, lucrând în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, pe un post de consilier juridic. Totodată, este ginerele fostului viceprimar al comunei Vulcana Pandele, Scîrtoaje Nicolae, un infractor notoriu.

Totul a pornit de la faptul că autoritățile locale au vrut să afle cine sunt cei care au distrus izlazul comunal, târând lemnele cărate din pădure direct pe spațiul verde a cărui amenajare a costat două miliarde de lei, fonduri europene. Aflând că făptașii sunt în pădure, în această seară, o echipă de funcționari publici și polițiști s-au deplasat la fața locului. Vătase Bogdan, văzând polițiștii, și-a ieșit din fire și a lovit un funcționar public.

infractorul Scârtoaje Nicolae

Oamenii legii l-au reținut imediat pe bărbatul violent, conducându-l la secție pentru audieri. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Totodată, polițiștii vor demara cercetări pentru a stabili care sunt persoanele care se fac vinovate de distrugerea izlazului comunal.

Iată cu ce fel de oameni se laudă PSD-ul condus în Dâmbovița de către Adrian Țuțuianu! Deși un politician ar trebui să aibă o imagine impecabilă în cadrul comunității, oamenii din cadrul acestui partid sunt recunoscuți ca fiind violenți și în stare de orice pentru a-și atinge scopurile. Din fericire, alegătorii văd acest lucru și, cu siguranță, îl vor lua în considerare la următoarele alegeri.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan