Sambata, 20 Aprilie 2019

DE NECREZUT!!! INTEROPUL VLAD OPREA PRIN CONSTRÂGERE ȘI ȘANTAJ A IMPUS LA TITU ÎN FRUNTEA A DOUĂ SOCIETĂȚI PUBLICE UN DELAPIDATOR – VIDEO

Ca un tâlhar care stă după colț să-ți dea în cap la momentul prielnic, așa și interlopul Vlad Oprea s-a comportat, ieri, în ședința Consiliului Local al Orașului Titu, când, profitând de faptul că șapte consilieri locali ai PNL Titu au demisionat, săptămâna trecută, a șantajat și constrâns autoritatea publică locală, pentru a impune în fruntea a două societăți comerciale publice, un delapidator!

Exact ca un derbedeu de duzină, interlopul Vlad Oprea l-a impus ca administrator atât la SALUB TITU SRL cât și al URBAN TITU SRL, pe numitul Gheorghe Ioniță, fost președinte al clubului de fotbal din localitate, ultim loc de muncă de unde protejatul lui Oprea a lăsat o ”gaură” de 30000 de lei, fapt care ne face să ne punem întrebarea, cum a fost posibilă o asemenea anomalie, să numești un delapidator ca și administrator, la două societăți comerciale în care Consiliul Local Titu este acționar unic.

 

IONIȚĂ GHEORGHE - DELAPIDATORUL 

La această paradoxală situație s-a ajuns din cauza faptului că, fostul administraor al celor două societăți comerciale a demisionat anul trecut, iar vineri, 18.01.2018, șapte consilieri locali PNL au demisionat la rândul lor, fapt pentru care în acest moment Consiliul Local Titu este format doar din opt consilieri, 4 PNL și 4 PSD, situație care i-a permis interlopului Vlad Oprea să șantajeze și să constrângă, doar pentru a-și atinge interese personale meschine.

Din nefericire, acum soarta celor aproximativ 50 de angajați de la cele două societăți comerciale, deținute de Consiliul Local al Orașului Titu, stă în ”pixul” unui delapidator-păpușar, ce îl are la ”butoane” pe interlopul Vlad Oprea – unul dintre cei mai periculoși infractori din zona de sud a județului și om de mare încredere al defunctului Adrian Țuțuianu.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan