Sambata, 20 Aprilie 2019

BOMBĂ!!! PROCURORUL GHIRDOVEANU ȘI OAMENII LUI ZEPIȘI SURPRINȘI ÎN CÂRCIUMĂ CÂND PUNEAU LA CALE RĂSTURNAREA ROVANEI PLUMB DE LA ȘEFIA PSD DÂMBOVIȚA ȘI READUCEREA LUI ȚUȚUIANU - VIDEO

În această dimineață, în jurul orelor 10.45, membrii unui grup infracțional organizat, format din: procurorul DIICOT – Ghirdoveanu Ilie Adrian, Lupu Vlad – Șeful Poliției Orașului Pucioasa, fost șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă din cadrul I.P.J. Dâmbovița și Simescu Dănuț – șef Serviciu Ordine Publică, mâna dreaptă a lui Zepiși Danil și-au dat întâlnire la un local public de pe raza Municipiului Târgoviște, unde au pus la cale îndepărtarea prin mijloace neortodoxe a ministrului Rovana Plumb de la șefia PSD Dâmbovița.

În discuțiile celor trei, au fost vizați și deputatul Corneliu Ștefan, dar și consilierul județean Oprea Alexandru viitor Presedinte la C.J. Dâmbovița, oameni foarte apropiați de noul președinte al PSD Dâmbovița – Rovana Plumb, în fapt liderii politici cu cea mai mare anvergură în PSD Dâmbovița la acest moment.

Cel care coordonează acest grup infracțional, din care mai face parte și directorul RONDOCARTON – Florin Grad este senatorul Adrian Țuțuianu, reprezentantul grupului austriac Rondo Ganahl fiind ”cureaua de transmisie” dintre Țuțuianu și liderul grupului – procurorul Ghirdoveanu Adrian, astfel că aceștia acționează după un plan bine stabilit pus la cale de Țuțuianu.

Ghirdoveanu, Lupu și Simescu s-au pus, astăzi, de acord ( în urmă indicațiilor primite) ca fiecare dintre ei să se ocupe de câte unul din cei trei lideri ai PSD care sunt vizați în această acțiune, astfel că, procurorului DIICOT Ghirdoveanu Ilie Adrian îi revine sarcina să se ”ocupe” de ministrul Rovana Plumb pentru ca aceasta să fie scoasă din scena politică dâmbovițeană, comisarul șef Lupu Vlad să se ”ocupe” de deputatul Corneliu Ștefan, pentru a fi împiedicat, ca pe viitor, să preia șefia PSD Dâmbovița, iar comisarul șef Simescu Dănuț să se ”ocupe” de Oprea Alexandru pentru că acesta să nu poate ajunge Președinte al C.J. Dâmbovița.

Periculozitatea extrem de mare a celor trei, procuror și polițiști, care compun grupul organizat, vine de la faptul că, aceștia nu se află la prima acțiune de acest gen, așa cum am arătat și într-un material anterior, aceștia în trecut, încercând să nenorocească și alte persoane, începând de la șefi din poliție, oameni politici și până la oameni din presă, totul după aceeași rețetă ”inovată” de Țuțuianu și pusă în practică de procurorul Ghirdoveanu.

Implicarea, celor trei, în jocuri politice, în arestări la comandă, în dosare făcute la comandă și în distorsionarea voinței unui partid politic, în mod normal, ar fi trebuit să atragă atenția autorităților competente, fapt pentru care solicităm Ministrului Justiției, Procurorului Șef DIICOT, Secției de Investigare a Magistraților, Inspecției Judiciare, precum și Ministului de Interne, Șefului I.G.P.R., dar și Inspectorului Șef al I.P.J. Dâmbovița să se sezizeze cu privire la implicarea celor trei în jocuri politice și destabilizarea  unui partid politic, în speță PSD, pentru că nimeni nu este mai presus de lege, așa cum are impresia acest grup infracțional care lucrează și acționează la dispozițiile lui Adrian Țuțuianu.

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan