Duminica, 18 Noiembrie 2018

"REGINA" A BENEFICIAT TIMP DE ȘASE ANI CONSECUTIV DE PRIMĂ MINISTERIALĂ CU SPRIJINUL LUI ZEPIȘI ȘI CU ÎNGĂDUINȚA FOSTULUI ȘEF S.I.P.I. LUPU VLAD! EPISODUL 2 -PRIMELE MINISTERIALE

Caz unic în analele Poliției Române, ca un polițist să primească primă ministerială, în cuantum de 50% din salariu, timp de 6 ani consecutiv, adică timp de 72 de luni și totuși s-a întâmplat la Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, unde Dănuț Simescu -șeful Serviciului de Ordine Publică, a beneficiat timp de 6 ani încontinuu de această primă, ce transpusă în cifre înseamnă aproximativ 2500 de lei/lună în plus la salariu.

La un calcul simplu, se poate constata că Dănuț Simescu a primit, ilegal, doar pentru că strângea șpaga din județ pentru Zepiși, în cei 6 ani, nu mai puțin de 180.000 de lei, aproximativ 40.000 de euro, totul sub ochii îngăduitori ai comisarului șef Lupu Vlad, fostul șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă - S.I.P.I. Dâmbovița, care în loc să sezize organele abilitate ale statului cu privire la această situație, cât și cu privire la apartament, a închis ochii doar din motive știute de acesta și de......DambovitaNEWS!!!

În timp ce, cei aproximativ 1000 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, nu au primit în viața lor, nici măcar 1 leu, primă ministerială, ce se poate ridica până la 50% din salariu de baza, "REGINA" fiind "unică", a beneficiat de această facilitate timp de 6 ani la rând, cu sprijinul necondiționat al lui Zepiși, care manipula după bunul său plac, Consiliul de Conducere al I.P.J. Dâmbovița, for ce aprobă în drept aceste prime.

Este incredibil cum un om a putut beneficia de atâtea facilități în acești ani, respectiv plata a 18.000 de euro chirie pentru apartament în cei cinci ani decât "REGINA" locuiește la Class Park și 40.000 de euro primă ministerială în cei 6 ani de influență ai lui Zepiși, precum și multe altele despre care vă vom vorbi în curând și despre care fostul șef al S.I.P.I. -Lupu Vlad a știut, însă depre care nu a scos un sunet!

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan