Vineri, 15 Decembrie 2017

PRIMARUL TRAIAN NICULAE DESFIINȚEAZĂ ACUZAȚIILE INTERLOPULUI VLAD OPREA

Domnul Vlad Oprea, consilier local şi preşedinte al PSD Titu, cunoscut ca si "Interlopul" a tot "bătut campii" în ultima săptămână, aducând acuzații puerile primarului Traian Niculae, fapt ce l-au determinat pe primarul orașului Titu să iasă public si să-l desființeze efectiv pe Interop, printr-o postare pe Facebook.

"Înțeleg că una dintre problemele domnului Oprea este căminul de bătrâni sau, mai bine zis, solicitarea administratorului actual de a-l cumpăra. Dumnealui ar trebui să-și amintească faptul că, în perioada în care era viceprimar al orașului, acest cămin era numai o clădire care, în lipsa unui investitor, se degrada treptat. De asemenea, uită că intre 2012-2015 l-am trimis sa caute învestitor și la București și la Ploiești și nu a fost in stare. Mi-am dorit tot timpul să găsim un investitor care să deschidă acest cămin, gândindu-mă atat la infrastructura, cât și la solicitările multor familii care doreau să-și interneze bătrânii în acest centru."

În anul 2016 am reusit să găsim un investitor serios cu experiență, care mai deține alte astfel de cămine și care s-a apucat rapid de treabă și a investit foarte mulți bani în ultimul an și jumătate. Pentru a continua investițiile și pentru a mări capacitatea centrului, acest investitor solicită cumpărarea acestuia, la prețul pietei, la o evaluare facuta de un evaluator independent autorizat, cu clauza de a păstra destinația acestui cămin cel puțin 10 ani de acum. În cazul în care Consiliul Local i-ar fi respins această cerere, omul ne-a comunicat că s-ar fi oprit cu investiția, ar fi restrâns activitatea sau chiar ar fi plecat, nu înainte să ii plătim toate investițiile facute. Este normal, este o afacere pe care vrea să și-o protejeze și să o dezvolte, în beneficiul orașului Titu, prin crearea de locuri de muncă și de încă 40 de locuri de cazare pentru bătrâni, pe lângă cele 30 actuale.

O altă problemă de care se leagă dl. Oprea este noua societate a Consiliului Local SALUB SRL –cu capital 100% Consiliul Local Titu, adica dumneavoastră, cetățenii acestui oraș ! Firma a fost înființată din cauza faptului ca firma URBAN SRL, cealaltă societate a Consiliului Local Titu, în conformitate cu legea 51/2016, nu mai avea dreptul să presteze servicii de utilitate publică respectiv maturat, spălat, stropit, întreținere căi publice, dezinsecție, deratizare, iluminat public, deszăpezire, colectare deșeuri. Firma SALUB are în domeniul de activitate numai acest tip de servicii, acestea fiind necesare obținerii licenței ANRSC. Firma URBAN se va ocupa în continuare de bazele sportive, de bazinul de înot, de parcul orășenesc etc.

Firma SALUB urmează să se licentieze în anul 2017 pentru activitățile de măturat, spălat, întreținere căi publice, deszăpezire, dezinsectie, deratizare, dezinfecție, urmând ca în anul 2018 să ceară licența pentru serviciile de iluminat public și colectare selectiva a deșeurilor. Practic, dorim ca noi, prin angajații Consiliului Local, să ne gospodărim singuri in oraș si nu să asteptam să vina alte firme pe tarife mult mai mari ! Dacă ne ajuta Dumnezeu, scopul nostru principal este de a colecta deseurile menajere de la dumneavoastră de acasă cu angajații nostri, sa nu mai plătiți o taxă de habitat așa de mare, ci mult mai puțin spre deloc. În anul 2018, firma SALUB intentionează sa achizitioneze in leasing doua autogunoiere compactoare pentru preluarea gunoiului menajer de la populatie si sa execute platforme de gunoi ingropate, in acest fel reducandu-se la zero nivelul de poluare si creîndu-se un climat si confort sporit pentru populatia orasului.

Majorarea de capital din ultima sedință de Consiliu de 600.000 lei a fost facută, atât pentru achiziționarea unui utilaj multifuncțional pentru măturat si curățat trotuare, care va fi dotat și cu pachet de iarnă format din lamă, sarăriță și dispozitiv de împrăștiere clorură de calciu și care costă în jur de 350.000 lei, iar restul de bani să poată fi folosiți, în cazul în care va fi nevoie, să dăm un avans pentru leasingul celor două autogunoiere, dacă vom reuşi să preluăm noi colectarea deșeurilor de la Supercom, întrucât contractul lor expiră la anul. Cu utilajul de măturat, curăţat şi deszăpezit trotuare vom fi și noi în rândul marilor orașe europene, nu ca până acum, cu mătura și lopata pe trotuare, cum doreşte domnul Vlad Oprea, care se opune acestui proiect. Utilajul va fi achiziționat prin licitaţie publică pe site-ul online SEAP, total transparent.

După cum vedeti, avem o strategie, știm bine ce avem de făcut și facem în credință pentru acest oraș și pentru dumneavoastră, cei care ne-ati votat. Sperăm să reuşim tot ce ne-am propus și cu firma SALUB, vă rugam să ne urmăriți în continuare.

Eu vin din mediul de afaceri și știu ce înseamnă sa muncești de jos ca să te dezvolți, să oferi locuri de muncă și să fii onest față de parteneri. Nu cer de la nimeni nimic, nimeni nu poate să mă arate cu degetul în oraș și stiți că nu mi-am dorit așa de mult să fiu primar, dar am vrut să fac ceva pentru orașul în care m-am format ca om si nu puteam să vă las pe mâna unor oameni care vin cu scopuri de îmbogățire la primărie.

Îmi asum și răspund cu toată tăria, înaintea consilierilor PNL, de toate proiectele pe care le inițiez și sunt la dispoziția dumneavoastră și a tuturor instituțiilor statului ! Mă voi bate în continuare cu toate forțele, să duc la bun sfârșit tot ceea ce am promis în fața dumneavoastră!", a scris primarul Traian Niculae pe pagina sa de Facebook.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan