Luni, 20 Mai 2019

Muzeele din cadrul Curţii Domneşti, participante la Noaptea Muzeelor 2019

Noaptea Europeană a Muzeelor a ajuns în acest an la Ediţia a XV-a. Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte participă şi de această dată, invitând publicul să descopere expoziţiile muzeelor într-un mod inedit, făcând o plimbare nocturnă prin istoria şi arta Târgoviştei.    

Fiind unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate  publicului larg, peste 150 de muzee şi alte instituţii din 48 de localităţi din România organizează vizite gratuite şi evenimente speciale în noaptea de 18 spre 19 mai.   Publicul vizitator va avea acces gratuit sâmbătă, 18 mai 2019, începând cu ora 18:00, până la ora 24:00, în cadrul expoziţiilor permanente, dar şi a celor temporare ale muzeelor:   

- expoziţia ”Mode, veşminte, tabieturi. Strălucirea unei lumi apuse”, unde vor fi prezentate elemente de vestimentaţie, accesorii, evantaie, lornioane, poşete, tabachere etc, toate inedite, din colecţiile Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte. Locaţie: Muzeul de Istorie;   

- expoziţia “Florile Copilăriei”,  ce cuprinde creaţii ale laureaţilor Festivalului Concurs Regional Art4You, ediţia a XI-a, 2019. Coordonator - prof. Popa Barbara. Locaţie: Muzeul de Artă.   

Manifestările se vor desfăşura după următorul program:   

• ora 18.00 - 19.30 - Concertul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” Târgovişte, Gala laureaţilor Festivalului Concurs Regional Art4You, ediţia a XI-a, 2019. Coordonator - prof. Valeria Doina Bădica. Locaţie: Curtea Muzeului de Istorie. 

• ora 20.00 – 21.00 – Oră de muzică clasică la Muzeul de Artă. Interpretează: Marta Tudor – pian, Alina Toma – vioară. Locaţie: Muzeul de Artă. 

• ora 18.00 – 24.00 – Joc interactiv 3D, tip Trivia, destinat tuturor iubitorilor de istorie. Locaţie: Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti. 

• ora 21.00 – 24.00 – Prezentarea holografică a obiectelor arheologice, piese de valoare excepţională, descoperite la Curtea Domnească, biserica Sfânta Vineri.  Locaţie: Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească”.   

Muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, deschise cu ocazia acestui eveniment sunt:   

-Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească” 

-Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti 

-Muzeul de Artă     

-Muzeul de Istorie 

-Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic  

-Expoziţia "Metamorfozele unui loc al memoriei”, fosta U.M. 01417   

-Casa Atelier ”Gheorghe Petraşcu”.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan