Duminica, 16 Decembrie 2018

Corneliu Ștefan (PSD) cere finanțarea șoselei de centură a orașului Găești

INTERPELARE

Adresată domnului Lucian Şova,

MINISTRUL TRANSPORTURILOR

Obiectul interpelării: Şoseaua de centură, investiţie indispensabilă pentru oraşul Găeşti si pentru judetul Dambovita!

Domnule ministru,

Supun atenţiei dumneavoastră o situaţie deosebit de dificilă, cu care se confruntă locuitorii oraşului Găeşti, dar şi toţi cei care tranzitează DN 7, Bucureşti-Piteşti, situaţie care trenează de foarte mult timp.

În ultimii ani, urmare creşterii numărului de unităţi economice din zona Găeşti, la care se adaugă faptul că oraşul este nod rutier important, aici intersectându-se trei drumuri naţionale – DN 72 (Găeşti-Târgovişte-Ploieşti), DN 7 (Bucureşti-Piteşti) şi DN 61 (Găeşti-Autostrada A2- Ghimbaţi), centrul localităţii este pur şi simplu sufocat de traficul greu, iar blocajele rutiere au ajuns să facă parte din cotidian. Nu mai vorbim de faptul că viaţa locuitorilor oraşului şi liniştea acestei urbe sunt puternic afectate de  poluarea fonică şi cea cauzată de noxe!

S-a ajuns aici fiindcă oraşul Găeşti, deşi este puternic industrializat, aici existând una dintre cele mai mari fabrici de aparatută electrocasnică din Europa (Arctic SA), nu dispune de şosea de centură, aşa cum există sau ar trebui să existe în toate localităţile cu potenţial economic deosebit şi care sunt tranzitate de unul sau mai multe drumuri de importanţă naţională.

 

Domnule ministru,

Toate demersurile realizate până acum de autorităţile locale şi cele judeţene, pentru construirea unui drum de centură, nu au avut sorţi de izbândă.

Ştiu că a existat un proiect de investiţii inclus în strategia Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ba chiar ar fi fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea acestei centuri ocolitoare a Găeştiului, dar totul s-a acoperit de uitare.

Şi în strategia de dezvoltare locală a oraşului Găeşti pentru perioada 2014-2020 există ca prioritate construirea şoselei ocolitoare. În document se precizează, ca sursă potenţială de finanţare a acestui obiectiv de investiţii, bugetul de stat, prin CNAIR.

Având în vedere considerentele sus-menţionate, vă rog, domnule ministru, să analizaţi posibilitatea finanţării acestui proiect cu prioritate. Consider că numai prin implicarea dumneavoastră se poate impulsiona demararea investiţiei.

 

Solicit răspuns în  scris.

DATA                                                                                               DEPUTAT

 02.10.2018                                                                         Corneliu Ştefan

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Fapt divers

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan